vineri, 21 aprilie 2017

Niște imagini nemaipomenite...



... (îmi par mie, barim), ale soților Nedelea, pe Valea Seacă a Caraimanului.
.
https://get.google.com/…/AF1QipMedpFI7YTs6f2XdgW5GwvrySEsbN…
.

PS
Mă uit la imaginea asta și doresc altora a nu fi păliți vreodată de patima pentru munte...
.
E ceva foarte aproape de datul în bîlbîială (barim cînd privești poze de pe unde-ai compătimit cu Dumnealui...).
.
Se vor supăra doamnele pe mine (de niște foste neveste ce să mai spun ...), dar e mai tulburător decît pasiunea pentru o Evă... Iar asta nu pentru că aș fi eu vreun misogin (dracu a văzut așa ceva, în zodia balanței?!)
.
Ia uite, în poză, cum curge zăpada pe Spălătura Voii Seci1
Ori pe cucurigitul brîu al lui Rafail, unde-am pătimit cu Mugur Ilie vara trecută...
Și cîte locuri la foarte inimă nu-s în astă aparentă cenușie plus rece poză...

joi, 20 aprilie 2017

Vise, taică, vise. Unele alpine.



Veneam prin ploaia bucureșteană spre casă și brusc s-a născut curiozitatea:
„Oare la ora asta ninge și pe Rîpa Zăpezii?” (o vale de abrupt din muntele Moraru, Bucegi)?
De acolo, a trecut doar fracțiune de secundă pînă să-mi transport ochii minții undeva în canionul văii. N-a ezitat deloc, în a reconstitui, ca aievea (chit că nu am fost vreodată în nopți hivernale pe-acolo), peisajul locului.
.Ba și silueta-mi, în întuneric i-aș zice de 90%, undeva lîngă peretele din dreapta. Cam sub săritoarea a doua, unde-i un complex interesant, admițînd pantă mai domoală.

Au!
Și ce mă fac noaptea acolo? Cum mă descurc pînă dimineață, că e rece... foc?!

Ca la jocul de strategie de pe computer, mi-am repartizat virtual - pe lîngă un loc cît de cît drept și sub o înaltă streașină a peretelui - un izopren și sacul de dormit aferent.
Presupunînd că nu e pericol de luat la vale, doar fața mi-a rămas în fața sacului...
Ia-uite, a ieșit luna, pe cerul care se limpezește!... 

E undeva în afara privirii mele, dar bate pe flancul opus al canionului, cît și la vale...

Mîine cred că voi coborî.
Mi-am făcut plinul, de simțit bine.

De mult n-am mai bătut cîmpii așa!
Cam de cînd socoteam cum cît va fi fost Creasta Picăturii mai în afara corpului Caraimanului, în urmă cu niște zeci de mii de ani (similar, mă întrebam cu cît se va adînci ulucul Hornurilor Văii Seci, peste un interval asemănător de timp).

Să mor dacă am băut ceva!
Doar ploaia de care aminteam inițial, căzînd pe gluga hanoracului, în drum spre casă...

PS
La postu-mi anterior, cu aiureli hivernale, n-aș putea adăuga imagini potrivite - căci m-a iertat Înaltul (recte Dumnezeu la credincioși, Moș Moraru la ceilalți) de prins noaptea pe-acolo 
Dar poate prind bine aste vechituri!
Spiritul locului cel alpin și romantic de bivuac este sabotat la fix de doi cîini, care s-au ținut după mine și Bebe Moldoveanu pînă sub Săritoarea Mare.






Am purtat azi două polemici
Una cu floarea cea vestită a naționaliștilor ardeleni, alta cu un domn de vîrstă mijlocie.

Spre seară, mi-am adus aminte brusc a fi ucenicit - întru dispute de idei - pe lîngă Niculae Baticu (am și-acum manuscrise de începător, din anii aceia...).
La el am văzut citat din preopinent, apoi răspunsul nostru. Și azi am stilul, în sînge.


                                                                                                                              Niculae Baticu, 1937

Voi pomeni ceva, acum, ce teoretic lovește în dascălul meu. Nea Nae mai scăpa caii, în materie de iritări brute, ce-i ajungeau pe hîrtie. 
Am simțit nevoia să nu-l imit, poate și din sensibilitate mai mare la păliturile ce-ar fi sosit în așa caz.
În același timp, e normal - cred eu - ca ucenicul să încerce a-și depăși maestrul.

Niculae Baticu (în dreapta), 1985.

Nu mă veți crede, de ce spun în aval.
Dar mi-ar plăcea s-apară oameni - pe ideea lui Alecsandri - care să cînte mai bine decît mine. N-aș avea nici o supărare, iar aici nu aveți decît să-mi priviți irișii ochilor, dacă semnalizează a minciună.
În context, mă bucur (fie și cu o mică strîngere de inimă) cînd urmași bucegiști umblă de zor locurile pășite și de mine altădată. Consider (ba le-o și spun, cu reverență) că ștafeta e pe mîini bune.

PS
Că veni vorba, am ucenicit și privind la stilul lui Nae Dimitriu,predecesorul lui nea Baticu întru spiritus rector al Clubului Alpin Român.
Nu am agreat însă genul Paul Goma. Dar în paralel am apreciat cumințenia întru expunere de idei a unui Radu Țițeica.

  Nicolae Dimitriu

Radu Țițeica

Privind prin poze ale altora...



Cînd văd prin poze (precum a Corinei Savu) abruptul nordic al Coștilei, inima face brusc bum-bum...
Ce-o avea, nenorocirea aia pietroasă, de tulbură așa?
.(întreb nițel retoric. E un amestec acolo, de loc, lentilă personală plus filtru decurgînd din trecerea unui număr variabil de ani - de la niște ture nemaipomenite.

Nemaipomenit cu pricina este deseori o ștampilă pusă acasă. Acolo lucrurile șed mai complexe, și ținînd foarte probabil de viețuitul cu turație maximă.

Aaaah, filozofii ăștia - fi-le-ar stirpea a naibii!!)


marți, 11 aprilie 2017

Trecute, prin Valea Bucșoaia

Sergiu postează pe Fb imaginea alăturată.
Cu eliptică explicație.





Alții-s vorbă infinit mai lungă:
Un plecat după schimbul 3, telecabină, apoi coborîș o vreme.
Numai atît, căci se lăsă somn în jnepeni (cam august), cu sau fără instrucțiunile lui Nestor Urechia alături (avea el o vorbă, că un nani pe munte se află elixir divin, parcă).
Apoi la vale.
În trei ani (de la 1981 adică) uitînd de tot configurația locului, nu m-am dus pe vechea variantă STR (de care scrie în anuarul lor - prin Valea Rea și revenit în Bucșoaia), ci prin pîlniuța din dreapta firului - deja îngustat - al Bucșoaiei. Fu nevoie de un rapel, efectuat la jnepeni și pe cordelină nouă-nouță.

Aflîndu-mă la ani buni (dar la care-s înregistrate și cele mai multe ruperi de gît alpine...), nu am avut probleme apoi, Nici reținut ceva despre locuri.
Abia prin poienile dinspre Take Ionescu am realizat pe unde era drumul bun, care urmează un afluent al văii, dinspre nord. Căscătură (nu a Văii Seci!)..

marți, 4 aprilie 2017


M-apuc să notez cele de aici în urma articolului de aici.

„STRICT SECRET: In 22 noiembrie 1968, ora 4 dimineata, se pregatea invazia URSS asupra Romaniei. Ce a facut Ceausescu”

Între cele rămase (inevitabil) prin minte de la vremea copilăriei, se află și mersul unor tancuri prin București.

Cred că foarte tîrziu, în maturitate, mi-am pus problema ce va fi fost atunci.
Am bănuit - cu știutele adunate la vreun 40 ani -  că o fi fost ceva legat de august 1968, mai exact de o reacție a României (comuniste) la invadarea de către sovietici a Cehoslovaciei.

Nu am băgat mîna în foc, și nici nu am căutat să aprofundez subiectul.

Mi-a venit a nota cele de pe aici ca o mică reacție la zisele din articolul linkat.
„Cei care acum au cel putin 55-60 de ani isi pot aminti ca in 1968, in noiembrie, noaptea, treceau prin Bucuresti spre granita de est a Romaniei, trupe, tancuri si alte utilaje de tehnica militara. Lumea era speriata, nu se stia prea mare lucru, erau banuieli…logice. Comasarea intregii armate romane la granita de est insemna doar pregatirea de ceva neplacut: un razboi, o invazie a sovieticilor. Mai toti fusesera speriati de gestul lui Ceausescu de a se opune URSS-ului in problema invadarii Cehoslovaciei. Se temeau de represalii dure...”

Aveam 11 ani. M-a trezit zgomotul șenilelor, pe caldarîmul de piatră cubică.
Locuiam la Piața Iancului. Am ieșit pe balcon, de unde aveam vedere redusă, dar suficientă pentru a dientifica de unde venea zgomotul.
Coloana de blindate venea dinspre exteriorul Bucureștiului, deci pe Șoseaua Iancului. Nu-mi aduc aminte să fi ieșit și alții să se uite, dintre vecini (este drept că nu puteam știi ce-i pe la alte balcoane, decît dacă aș fi ițăit gîtul).

Ultima idee, cu ițăit gîtul... 
Nu am făcut-o și pentru că nu m-am alarmat de acea trecere militară. Cred că eram toți vaccinați de ideea că se poate întîmpla orice. Că nu e un cap de țară dacă un tanc trece prin oraș, fie și la miez de zi (nu era cazul atunci...).

Acasă cred că era doar tata, mama și sora fiind probabil plecate din oraș. Nu-mi aduc aminte să se fi trezit tata (nu  era un panicos, căci văzuse cîte ceva la viața lui, inclusiv cîte ceva din războiul antisovietic).
.
Din acea deplasare de tehnică (am aflat mai tîrziu că-i spune) am reținut zgomotul șenilelor pe piatra cubică, iar optic farurile - pe o fază rezonabilă (poate nici nu aveau mai multe).

Nu-mi aduc aminte să se fi discutat ceva a doua zi pe subiect, între copiii sau maturii pe care i-am întîlnit (se făcea așa ceva, drept dovadă zisele pe seama asasinării lui Kennedy, pe cînd mă aflam în grupa mare a grădiniței).
.

Legat de momentul 1968.
Ce va fi fost în lunile anterioare - ca informare despre situația la cehi - nu-mi aduc aminte. Cert este că am primit cu dezamăgirea intervenția străină împotriva lui Dubcek.
De adunarea - faimoasă azi - din Piața Palatului nu-mi aduc aminte, dar am reținut - ca cititor de ziare - că Ceaușescu s-a ținut inițial băț, pentru ca apoi s-o lase moale.

Mi-a rămas în minte și că fusese cu vreo două zile înainte de sărbătoarea din 23 August.

Apoi, tot via gazete oficiale (ascultatul de Europa liberă a venit după 14 ani - nu-mi fac din asta un titlul de glorie), am aflat că președintele Cehoslovaciei Svoboda (i-am reținut numele) a rămas, în vreme ce liderul comunist Dubcek a plecat după o vreme de la cîrma partidului.

De aici, dacă tot m-am întins la vorbă, se poate pune problema cum era cu zvonistica în epocă. Eram mititel, la acel 1968, pentru a afirma că sentimentul meu - de a nu se fi șușotit cine știe ce în jur poate fi extins la scara întregii societăți.

Tata nu era omul să se ferească a discuta politică, avea oarece informație, dar nu exagera cîtuși de puțin în dat cu părere.Mi-l aduc aminte doar a se fi pus pe schimb idei cu un unchi, la apariția în 1967 a revistei Magazin Istoric.
Mai încolo, la etatea  cînd observam cît de cît exact mediul, am simțit că marea majoritate a compatrioților nu se ocupau cu politica - nici măcar la nivelul benign unde stăpînirea nu era deloc-deloc deranjată.
Aveau trecere însă bancurile, cu americani, ruși și români, dintre care ultimii ieșeau întotdeauna cu aură a superiorității (ceva a la Domnul Vucea, că românul e mai deștept decît toți).

Vîrtej mare ne-a luat după căderea lui Ceaușescu.
O vreme am fost împărțiți, cu PSD/Iliescu ori contra.

Acum îmi pare o segmentare nu neapărat pe criteriile politicii, cît pe ale nevoii de refula vehement - via net - sau ba.
.

Toate cele din acest post sînt tributare subiectivității personale.

Le cred totuși un pic utile, cîtă vreme autori precum cei linkat în amonte deformează poate prea mult lucrurile (nu pariez că au fost contemporani).


miercuri, 22 martie 2017

De-astă vară, din locuri care m-au mișcat teribil.

Mulți amici postează pe-o filă Fb intitulată „Călătorii și drumeții montane”

Mi-am,zis să nu fac opinie separată.

Și aduc la masa comună aceste imagini, de-astă vară și din locuri care m-au mișcat teribil.
Ultima vorbă conține fascinante și groaznice.

E ca la un bec, poate. tensiunea dintre poli naște cantitatea de lumină...










Traversarea Hornurile Văii Seci - Valea Spălăturii (Caraiman, Bucegi).

Mă uit la pozele astea și, apropo de capacitatea lor de-a cumula cuvinte (o mie la număr), simt că în adîncu-ne ne sînt - legat de cîte un loc din pomenitul drum - la milion.