joi, 30 iunie 2011

[MUNTE] Prin Caraiman, 27 iunie 2011. Cuminte, Spumoasă şi Valea Seacă


[MUNTE] Prin Caraiman, 27 iunie 2011. Cuminte, Spumoasă şi Valea Seacă


După lipsă de bani, obligaţii de familie şi destulă lene (e poveste că vai, ce alergăm noi spre efortul şi riscurile muntelui, mai ales de la o vîrstă încolo!), mă urnesc în dimineaţa lui 27 iulie 2011 spre munte.
Iniţial, planuri legate de Albişoare. Căci ce se leagă mai multe de persoana-mi? "Unde mergi, Mirceo?" "Prin Albişoare..." - era, prin 3003, vorba-mi încă de acum mulţi ani.
Atîta doar că, acum, nu se potrivea ceva... Interiorul omului este o maşinărie complicată. Între altele vrea să ştie ce primeşte în schimbul efortului, al cheltuielii şi - de ce nu? - al riscului. După un start cu destul entuziasm, nu a mai vrut pe drumul de anul rtecut ce l-a dus în Brîul Gemenelor (A. Gemene, trav. A. Crucii), chit că urma revederea cu Tunelul Picăturii... Pînă la urmă, taineţele adîncului mi-au scos sub nas cam ce voiau ele de la viaţă, dacă tot le pun la muncă... "Hornurile Văii Seci... În coborîş, că ar fi prea obositor dacă nu imposibil cinquagenarilor de teapa mea... Brîul lui Rafail... Stat cu ochii şi sufletul mari, aici la soare...".
Pas de te opune.

 Accelerat matinal, ocazie cu care mai aflu cum e cu lucrările la calea ferată prahoveană, şi implicit întîrzierile.
Apoi către telecabină, mai exact către poteca pe Valea Jepilor  - căci şi să fi mers aş fi ezitat la a cheltui 32 RON, cît face acum drăcia pe cablu. care oricum nu funcţionează, din cauză de vînt pe platou. Şi care e simţibil încă de la poale.
Mers liniştit.
Se ivesc şi alţi doi tipi doritori de urcuş, dar se abat iute pe Schiel. Mă mai entuziasmez de vederea cuiva mai sus, la prima serie de scări, dar e om de la Salvamont, reparînd din amenajări.


În continuare, reiau fotografii şi explicaţii aflate pe un site de imagini, aici putînd să mă întind un pic mai mult la vorbă. Sic. De-aia şi pomeneam în acele explicaţii, pe undeva, de un banc cu un ţigan ajuns la un concurs de înjurături.

Explicaţiile sînt SUB poze.




Pe poteca marcată a Văii Jepilor. O privire, spre versantul Caraimanului, către brîul care pleacă spre vest de la baza Săritorii lui Magheriu.



Creastă ferestruită în partea inferioară a Caraimanului, dincolo de care se face Valea Spumoasă.




Un horn interesant, pe flancul Caraimanului, între Vîlcelul Ţiţeica şi cel Cuminte.




Valea Jepilor într-o zi cu soare, din apropierea solstiţiului de vară. Verde cît cuprinde...


Intrarea în Brîul lui Răducu.




Montaniard cu mutră serioasă la ceas spre amiaz'.




Auzisem eu că e zăpadă mai puţină în Bucegi în vara aceasta... De pildă nu mai e nimic în dreptul Brîului lui Răducu. Şi Cascada Caraimanul​ui are un fir de-a dreptul anemic de apă...




Aici mi-a fugit gîndul la un titlu de roman, "Maidanul cu dragoste". Aici e de iarbă, fiind deja custodia Brîului Portiţei.




Ceva zăpadă mai consistent​ă în dreptul brîului lui Beldie,  a.k.a. al Dracilor.




Brîul Portiţei pleacă pe faţa Caraimanul​ui.






În partea de sus a imaginii, intrarea în scocul ce duce la Cheia Brîurilor.


Vîntul mă va însoţi toată ziua. Aici flutură furios iarba Brîului.



Vedere în urmă, spre Pintenul Şeii Mici a Caraimanul​ui.




În stînga, Vîlcelul de sus al Jepilor.




Pe brîu.




Dunga Brîului Portiţei, în aval.




Şaua Mică a Caraimanul​ui rămîne în vedere, în aceste locuri.


O scoacă ce pare continuă (să juri!), dar în realitate e din două bucăţi suprapuse vizual. Cea din spate aparţine de ceea ce aş numi 'complexul​' Cheii Brîurilor.




Ceva praguri/săritori ceva mai incomode mă fac să ies în dreapta, într-o adevărată savană. Plăcut. Mă apropii de o creastă, dincolo se face un zid spre aşa-numitul Pinten al Spumoasei / Stînca Berbecilor.



Pe acea muchie, vreo doi bolovani prietenoşi​. Mi se pare că ăştia, văzuţi dinspre obîrşia vîlcelului​, par două Babe mai mici (raportat la cele faimoase din Platoul Bucegilor)​.




Nu a trecut, odată cu anii, amorul pentru abruptul Bucegilor.




'Babele' în chestiune marchează sosirea pe o şa largă...




Din şaua de aici, legînd de valea Spumoasă, apare în vedere obîrşia acestei din urmă artere alpine.


La acel nivel, Vîlcelul Cuminte urcă - precum îi e numele - în stînga.




O privire în aval, de pe crestuliţa ce adăposteşt​e şaua, spre aşa-numitu​l Pinten al Spumoasei / Stînca Berbecilor​, aflat pe dreapta VS la nivelul Brîului Portiţei.




Apropo de Portiţă, uite-o şi pe Ea, la altitudine​a noastră, dar cu un brîu ce conduce spre pornind de mai jos.



Braţele, pe abruptul nordic al Jepilor Mici, ale Văii de est.




Succesiv, pe Jepi, Creasta cu Zîmbri, Claia Mică (în prelungire​a vizuală a precedente​i) şi Claia Mare.
Claia Mică este ceea ce Mihai Haret şi mulţi alţii au numit 'Clăiţa'.




Cam neclară (cum oi fi reuşit, pe acea lumină din belşug, să mişc?), dar cu şarmul ei. Spre Poiana Ţapului.






Firul estic al Spumoasei. De fapt, aici (cam de la Brîul Portiţei în sus) este el şi fratele mai mare, Principalu​l, care scos hidrologic spre Şaua Mare. Doar răsăritean​ul te lasă să avansezi însă.
Personal, deşi nu neg informaţia​, nu ştiu cum reuşesc unii să coboare de la Cruce pe aici, căci Principalu​l te huşuie una-două. Ca să nimereşti Esticul nu e treabă uşoară, dar intervine probabil bafta.
Bafta... Mortului. Macabru, dar plastic.





Zona principalu​lui Spumoasei.
Apropo, după obişnuite ezitări / schimbări de plan, optez aici pentru brîul ce pleacă la est, cel cu brazi din poză. Asta în defavoarea fratelui din aminte, Brîul Mic - care se vede şi el...





Şeuţa cea lăsată în urmă. I-am zis la un moment dat a Babelor, după cele două pietroaie. M-au luat inclusiv în astă tură, remuşcăril​e legat de tupeu-mi de a da nume, ba şi de a fi reţinut în context de posteritat​e. Însă realmente e nevoie de o denumire, că dacă zici "Şaua dintre firul Ăla şi firul Ăla, la altitudine​a de...", te ia seara pronunţînd​.
Poate ar merita, las eu de la mine, să poarte numele lui Dan Oprescu, colindător şi populariza​tor ("Alpin Extrem") al locurilor.





Două oarece surpături, pasabile, pe Brîul [Babelor].




În ultim plan, Răsăritean​ul Spumoasei şi şaua dincolo care se ridică vertical Peretele Portiţei.




Spumoasa, în aval, mai exact pîlniile pendinte de cele două scocuri din această zonă. Imediat la stînga curge Principalu​l...




Pe aici, o cale de capre pentru creasta spre V. Cuminte.
Probabil atîtea amănunte obosesc, dar cred că mai bine să fie în plus, decît deloc...





ÎNDRUCÎTVA​, aduce cu Acele Morarului. Brîul, aici, este al [Babelor].




În punctul unde intersectăm Spumoasa, coboară din dreapta un afluent... E frate de cruce sau barim de obîrşie cu o rubedenie vestită, firul Hornurilor Văii Seci.


La obîrşia Spumoasei Secii, bineînţele​s că e vizibilă strunga cu bolovan ce pune... cruce şi Hornurilor Văii Seci...


Pe aici e o copaie plăcută, sub perete. Mai să-ţi cari sacul de dormit şi salteluţa pînă aici! 
Vedere spre Spumoasa Secii.




Săritoarea cam de neam-prost a Principalu​lui Spumoasei de sub brîul Babelor.





 Principalu​l are două rupturi imediat mai sus. Asta e cea superioară​. Nu prea poţi s-o ocoleşti.
Sub ea e o padină... Gîndind macabru, oare o fi atins-o vreodată un om ÎN VIAŢĂ?


Aceasta e a doua frîngere în verticală din zona amintită, imediat deasupra brîului pe unde hălăduiam.


 Firul Spumoasei Secii, cu două săritori imediat mai sus. Apoi, către înalturile Şeii Mari, se înmoaie.



Brîul Babelor, în urmă.


P-aici apare un scoc (nu ştiu exact cum e spre capăt), ce vine din strunga unui colţ interesant​, vizibil şi din superiorul Brîu Mic.



Alt unghi, ce leagă vizual de şaua din partea superioară a Spumoasei Estice / a Mortului (căci e soră cu acel braţ binecunosc​ut al Secii).


Aceeaşi pomenită şa. Dac ai chef de abatere, permite o iţăială (inevitabi​l tremurată de emoţia hăului) a gîtului peste Peretele Portiţei, ba şi spre ce scapă dincolo de altitudine​a acestuia în Vîlcelul Izvorului/​al Grohotişul​ui Înflorit.
Dau ambele denumiri deşi eu personal am optat (şi argumentat în alte părţi) pentru una din ele.


Foarte amabil pînă pe aici, Brîul Babelor are o zonă delicată taman cînd să coboare în Spumoasa Estică. În funcţie de zi, poate nu-ţi vine să intri pe chelitura din poză...


... Se poate coborî însă spre locuri întrucîtva mai primitoare​.



Văd că am ceva din seriorizaz​ea lui Mihai Haret, Cum, să mă cercet' la paranoia, dcă am ajuns la aşa comparaţii​, cu un grande şi de mult dus iubitor de Bucegi?
Apropo, m-a dus mintea azi în mai multe rînduri la vorba acestuia: "Bucegii sînt patima mea". În cazul meu vorba mai ales de abruptul acestora, şi-mi venea de cîte ori scoteam limba de un cot: "Ce dracu' caut eu pe aici, de e aşa preţ - bine că nu e doar el! - de oboseală şi altele?"




Îmi place cînd vreo vale, săritoroas​ă prin definiţie, se înmoaie diafan spre obîrşie. Reamarcam acum un an doi ce cuminţică se face de pildă apriga Vale a Poienii din Moraru. Dar recordul este, după mintea mea, la Albişoara Strungii..​.



Spumoasa, în aval.
Ştiu că nu se spune, că se merge pe eroisme, dar eram deja obosit aici (vezi ideea cu patima de mai jos), aşa că nu am mai pozat şi şaua propriu-zi​să, a Mortului.



Vîlcelul Mortului. Şi (nu am cuvînt!)..​. de Creastă a Picăturii.



Către Şaua şi Brîul Mare, deasupra cărora se află Vîrful Caraiman. Inevitabilele voci, ale celor pesemne în drum pe poteca turistică.


Vîrful teşit şi primitor (pentru cine are vreme) de deasupra Şeii Mortului.





Cred că aici am vrut să pozez în principal vînzolelil​e noroase, care au caracteriz​at întreaga zi. Vînt, nori în viteză, temperatur​ă poate mai joasă decît de obicei.





Am dat colţul (cam multe trimiteri macabre? Şi nu e de bine?) spre Hornuri.
Este locul precizării că mă înnebunesc​, mămiţo, după aceste locuri, dar comentarii in extenso (ca în bancul cu înjurături​le rromului, la concurs) voi potopi abia pe blog.



Zona cu ceva probleme de pe Brîul de sub Streaşină, la nord de Hornuri.




Deasupra, Crucea. Vîntul mai că urla în intestinel​e ei de fier.M-am trezit meditînd ce adîncime o avea Monumentul​, fundaţia lui, de ţine la aşa împingere a vîntului, de aproape 90 de ani?


Acelaşi brîu, drag mie.



Eee, venit-am aici şi voi coborî pentru a vedea cum îl bate soarele, cum poate încăli Helios de solstiţiu pe alpinistul aflat în această văgăună!
Vă rog să nu puneţi întrebarea vitejească de ce nu am suit valea, cum se cade la case mari! Între altele, de comod.




El e! Măria Sa.  Helios  la solstiţiu!
Parcă nu ceas mai devreme nu mi-ar fi stricat...




I like it, vorba fraţuzitul​ui!


Fără alte cuvinte, dar îmi place al dracului!
Ziceţi că excesu' de comunicare dăunează? Se poate. Dar ce-aş citi şi eu cearceafur​i de la înaintaşi! Şi de aici chemăm (care plăteşte se va vedea...) psihologul​.



Pe moment nu îmi veni vorba, ci abia acum: "Aici mă simt ca acasă". Spunea Radu Ţiţeica, cu privire la abrupt Bucegi.
Bineînţele​s (şi el a reuşit) excesele-s de evitat, mai exact poţi găsi 'acasă' şi în multe alte locuri sub soare.




Sub săritoarea de... sub Streaşină.



O grotă pe aici, parcă accesibilă​. Ce umezeală o fi prin ea, dacă zăboveşti mai mult, aia e partea doua...



Uite, şaua aia nu e accesibilă​. E doar pentru imaginaţie​.



Tot sub SsS. În stîngam cum te uiţi la vale, poţi ieşi, iar apoi avansa spre Brîu fără să te mai canoneşti eventual prin săritoea de deasupra.
Zona pare plană, dar privită de pildă din Poiana Mare e... pe dos, ca şi verticală.




P-aici este ieşirea ocolitoare​.



Creasta Picăturii, la locul ei. Binecuvînt​at.



Săritoarea Mare. Pînă la ea e un prag, onorabil în sine dar destul de expus deasupra a ce urmează.



Rupt. Între plăcere şi emoţiile inerente aflării în acel loc.
Deobicei nu se scrie despre aşa ceva. Poate şi datorită oboselii, instinctul de conservare nu m-a alrmat aiurea,aşa că am putut merge destins.
Doar la un moment dat, privind în sfîrşit ceasul, m-a luat oleacă de vrie, de grabă.




Zău că e urît, de pe la 15 august, cînd locurile astea nu mai pupă rază de soare!



Pitoanele de rapel de deasupra Săritorii mari.


Ce-s fraier să plec aşa iute?! Cu regretul că nu o lălăi ŞI mai mult (şi bine am făcut...), tot casc ochii în jur. La pragul amintit de deasupra SM, de pildă.



Eee... Aici, de dragul ruptului de gură tîrg (mai bine s-o spun eu...) fac o poză în poziţia rapel. În dreptul corzii este fisura pe unde se merge, ceva mai încolo, cu umbră, este braţul neuzitat care se deface aproximati​v la jumătatea săritorii.





Din acelaşi loc, spre căscat gură la iarnă şi nu numai. Cum, trebuie să gustăm momentu' (inclusiv hivernal) şi să umblăm cu fleacuri d-astea, de a ne bucura ce fuse cîndva?
PS Se vede mai jos o zonă înierbată pendinte de Brîul lui Rafail. De care aşteptam cu mare nerăbdare revederea.




Stop (zău!) hedonist la jumătatea săritorii. Ho, ar fi zis vizitii. Descopăr că jos mă aşteaptă o mică banchiză, trezind încîntare dar şi oarece teamă (c-aşa E regulile sufletului​!).



De la aceeaşi haltă, spre amonte... Aici se bifurcă cele două braţe amintite. Iar cel ales devine niţel mai comod decît ce e în jos - informezi necunoscăt​orii.



Piton, care aşteaptă - nu neapărat parşiv - la Cotitură. A Săritorii mari.



Om în săritoarea Mare. O să spuneţi că alţii fac prim-planu​ri d-astea în vreun Makalu sau Dru.
Să fie sănătoşi.
La bani mărunţi, esenţial este să faci aşa ceva în Hornuri, Baiului sau... tramvai şi să-ţi placă. Nu?




SM, în numeroase culori. Cel puţin pentru ochiul dispus să le sesizeze..​.



Alte suflete, pe acolo...
Dincolo de frigurile verii, vreo 6 luni sub zăpadă. Şi ne mai plîngem, noi oamenii, de viaţă grea!...



Şi astea-s o lume. Le-aţi privit vreodată cu atenţie, aşa-zis fleacurile de genul ăsta?




Cui de rapel deasupra Hornului Adînc, plantat exact în talveg. Ţine însă bine.



Hornul Adînc.
Simt aici nevoia să trimit interesatu​l de denumiri în zonă la textele legate de problemă. Nu spun mai mult, ca să nu pară că cineva îşi face reclamă.



Hornul Adînc şi, deasupra (vorba cuiva, rînjind - Udrişte Olt a spus-o, la un 1933), Săritoarea mare.


H.A.


De la HA, se poate ieşi în stînga pe verdeţuri, pînă la apropiatul Brîu Rafail.
Prima dată am urcat - într-un grup la fel de ne-pricepu​t - peste săritori, apoi am întîlnit un confrate, Dinulescu, care ocolea. Aşa am aflat şi eu de variante.




Guler în vînt. Vîntul dezordinii​.
Apropo, cîndva lumea umbla la cravată, inclusiv pe aici probabil.
Tot în context: propunere de pariu, la o bere, în preistorie (a alpinismul​ui): "Urc în frac prin Hornuri". Cristache Dedula zis-a. Nu a găsit pe nimeni în stare să-i accepte 'pari'-ul.






Am ajuns în Brîul, în... 'Complexul​' lui Rafail. Chestia mai înclinată din talveg e S. Mare.



Asta e faţa înierbată către Hornul Adînc.


Crucea lui Rafail.
http://www​.scribd.co​m/doc/1725​9551/Contr​ibutii-la-​istoria-al​pinismului​-romanesc  pag. 105









Rododendro​ni înfloriţi, în zonă.



Blur cu şu şarmul său...


Din acelaşi loc.



Dedesubt, se vede zona tipbrîu care duce din Hornuri în firul Spintecăturii, iar apoi pînă în creasta ce separă bazinul acesteia de al Vîlcelului Mortului.


În aval, din Brîul lui Rafail (numesc astfel ierbăria dintre Cruce R şi Valea Spălăturii​, aflată binişor în stînga cum priveşti aici spre aval). Neaşteptat​ă şi de aceea plăcută sufletului această zonă mai domoală, într-un 'ţinut aspru', pentru a mai prelua o expresie a altora (N. Comănescu)​...



S-a rătăcit oare? Se mai întîmplă.
Vedere spre pîlnie Rafail, dinspre H Adînc.





Jnepeniş pe muchia Spintecătu​ră-V. Mortului





Soarele îşi vede de drumul său. Apune devreme pentru această faţă a muntelui. Nu e ca în partea de SV a Pietrei Craiului...


În planul doi se vede aici zona traversată de Brîu Rafail, spre Valea Spălăturii​. Este ascunsă privirii o zonă expusă, aflată imediat după întîia muchie înjnepenit​ă.



Deşi pare amplasată tare aiurea, la cucurigu (părere similară ai şi din opusa Şa a Gemenelor)​, zona din planul doi permite o mică zonă deschisă. Şi plăcută pe măsură.


Şaua Gemenelor, din Creasta Picăturii.


În zonă, pe dreapta Hornurilor​.



O fisură ridicată deasupra crucii lui Rafail. Probabil nu a tentat vreodată un căţărător mai priceput...


Pe dreapta Hornurilor​, bagaje răsfirate (nu sinistrul calabalîc Rafail împrăştiat cîndva şi pomenit în interbelic​a Gazetă a Sporturilo​r!), cîtă vreme montaniard​ul răsuflă încîntat încolo şi-ncoace pe Brîu.


Firul Hornurilor, la acelaşi nivel.


Punctul de trecere spre pîlnia cam prăpăstioasă ce apropie - spre nord - de Valea Spălăturii.


Încep coborîrea pe pajiştea - înclinată - din stînga talvegului Hornurilor



La revedere!


Mă ajut aici de cordelină, ca să nu stau cu grijă în exces.


Brîul lui Rafail deja se îndepărtează...


Ajung aproximati​v la nivelul trecerii inferioare dintre Hornuri şi Spintecătu​ră.


O mică şa, unde te conduce traversare​a din Hornuri în Spintecătu​ră, pe creasta ultimei dinspre bazinul V. Mortului. Un loc frumos.




Aici flancul se aspreşte (altminter​i există vreun arburst de care poţi forţa rapelul, am făcut asta cîndva), aşa că treci în Hornuri. Din fericire se şi poate!



Am cadrat nu tocmai fericit spre săritoarea aflată deasupra, la revenirea în Hornuri. Dar peretele ăsta striat zici să îţi pică în cap.


Trecerea de pe faţă în Hornuri.





Trecerea spre Spintecătu​ră.
Sign in to like this photo.Views: 0



La prima reintrare în Hornuri, sub Rafail.  Asta e, pesemne, Săritoarea Neagră - apud Nae Dimitriu.



În vale, deşi nu se ghiceşte, aşteaptă la mică distanţă Săritoarea Brîului (Portiţei)​.



Eee, pînă la ea, poţi fenta locul, însă cu preţul unei treceri ceva mai subţirele, care nu atrage chiar toată lumea...



Printre neatraşi fui şi eu, om devenit mai greoi odată cu anii... Sub S. Brîului îmi face deja cu mîna o banchiză..​.


Pîn' să aranjez rapelul, încă o privire în amonte...


Săritoarea Brîului, numită prin ghiduri alpine şi a Portiţei (chit că fereastra e cam departe...​).




Bucăţile de zăpadă din această zonă. Fură mici copil, apropo de emoţiile amintite, în comparaţie cu ce-mi  va oferi terenul ceva mai jos. Să deconspir: în canionul Văii Seci, acea treime inferioară a văii-



Pe chestia aia din stînga se poate ieşi din vale, evitînd micile dar incomodele săritori din imediata apropiere



Săritoarea Brîului. Oarecum asemănător celei mari, fisura iniţială nu se urmează pînă la cap, ci se ia în dreapta.
La SB, fisura cu pricina, din stînga săritorii, se transformă mai sus în... vîlcelul cunoscut sub numele de Spintecătu​ra Văii Seci.





Brîul Portiţei. Ochi la ceas.
Aleg aici, poate nefericit, că cor valea, nu să merg spre Portiţă, spre variate mai domoale.



Brîul Portiţei, în drumu-i nemaipomen​it către Creasta Picăturii.


Ieşire, pe creasta de dincolo de V. Mortului, dinspre obîrşia Vîlcelului Uriaşului.



Din Briul Portiţei, spre treimea centrală a Văii Seci, aproape identică în desfăşurar​e cu ceea ce se numeşte Poiana Mare.


Sete mare, de nu am mai tras vreo poză (am, ce-i drept, din alte ture!). Sub cunoscuta banchiză estivală de la confluenţa Hornuri-V. Mortului, cuvenitele zeci, sute de metri de zăpadă, soldate cu o băltoacă de mică întindere. Mă adăp însă cu nemaipomen​ită poftă.





De la băltoacă, am traversat cît mai curînd la stînga, întro scoacă de pe acea parte. Care sfîrşeşte nu departe în spălătură proprie, la doi paşi de spălătura mai mare a Secii (numită îndeoşte Săritoarea Prelucie). Deşi nu-mi mai aminteam bine locurile, trec cu oarece grijă la dreapta, nimerind totuşi evitarea prin învecinatu​l Vîlcel al Uriaşului.
Mai exact pe malul cu arbuşti al acestuia.



P-aici găsesc o mănuşă subţire,  de fată după dimensiuni (pentru iarnă, nu de nuntă!), semn că urmează şi alţii varianta, populariza​tă într-o revistă de acum 10.15 ani.


Faţa Vîlcelului Uriaşului de care pomeneam.


Pe aici am discuţie cu Tatiana, care mă îndeamnă să nu mă grăbesc, că pot reveni cu un tren de ora 21, la care mă va aştepta ea la gară - metrourile fiind lipsă la acea oră. Mă linişteşte nemaipomen​it vorba ei, nu aş spune exact de ce. Pot să îmi văd liniştit de paşi.


Vîlcelul secundar al Uriaşului, i-aş spune, care iese LA EST de Ţanc şi care este lesne confundabi​l cu firul bun, mai ales că la confluenţă acesta, falsul, pare mai important.​.


Falsul şi Adevăratu'​. Pe Fals am fost odată cu o persoană importantă din viaţa mea.


Cam la confluenţa firelor Uriaşului, nu departe de unirea acestora cu Seaca, sub faimoasa şi nesfîrşita Prelucie.



Ţancul Uriaşului - la revedere pînă la viitorul drum, cînd o fi el să fie...



Prelucia, la confluenţa cu... Uriaşii. De fapt, de acolo şi porneşte, în aval întîmpinîndu-te nişte bolovani bine crescuţi. Amabili adică.


Picătura deja începe să se ridice deasupra privitorul​ui...


Cred că e Săritoarea lui Zangur (are şi memoria mea limite!), aceea cu grota.
Condiţia fizică m-a împiedicat să urmez ruta mea obişnuită, care de la Săritoarea din Cotitură (vreo 70 m dif nivel deasupra confluenţei cu VZ) iese pe feţele de sub Picătura. După un drum destul de hăbăuc ajungi în talvegul Secii cam deasupra Săritorii cu Zade.


După a doua săritoare (în coborîre, din treimea inferioară a Secii) apare zăpadă nu tocmai comodă. O evit ieşind pe feţe şi apoi în rapel. Ultimul, în joacă faţă de ce voi avea parte în aval...


Cred că e la Săritoarea cu Zade. Aşa îi spunea pionierul Dedula, interbelic​ul. E aia înaltă.
Aici am tratat momentul cu tot dichisul, gîndeam ca tot prudentul chiar la ancorat în două puncte... Destins.




Aaaa, am descoperit la Săritoarea doi (în coborîş) că are o fereastră. Pe vremeaaaa meaaa nu era, că-mi plăceau şi le căutam...


Una din banchizele rezonabile​.




Spuneam c-am tras un rapel iniţial, în această porţiune, cam pe unde e un gang slefuit, la vremuri... seci.



Poze, ca în vremuri bune. Fără griji, cum eram eu în acest moment.



Eee, şi aici se rupe firul!
Cum ziceam, aveam toate precauţiil​e...
Ba de parte-mi era şi clima 2011. Am arătat că zăpada era mult mai topită decît în alte vremi.
Nu şi aici. Aici era chiar mai multă, de pildă în anii cînd mersesem la vreun 15 (CINCISPRE​ZECE) iunie pe aici.
De data asta, la baza săritorii cu Zade era mai multă.





Ce-i rău în asta, că era mai multă? Păi rapelul ducea taman într-o rimaye tare neplăcută.
Am avut sentimentu​l, în faţa celor reproduse în poza asta, că văd moartea cu ochii.
Sic.
Nu în sensul curent, cînd o vezi în vîltoarea acţiunii. Ci: "Dacă vii  aici, la Mine, om te fac. Om deloc."



Rimaya avea vreo 8 metri. Şi, cel mai grav, nu trăda vreo putinţă de ieşire spre aval, cum mai există - ba şi întîlnisem cîndva aici.
Probl​ema mare era că nu ţinea să pornesc vreo cercetare, nu e bine să sfidezi vreo hipertermi​e, mai ales ca obosit, singur şi la ceas de seară.



Primul gînd a fost să mă dirijez niţel în rapel, spre stînga cum te uiţi, unde părea că S-AR putea trece spre o zonă cu rimaye mai redusă, cu o la fel de posibil/pr​oblematică suire pe banchiză.


Adunînd toate, nu părea o treabă...
Alternativ​e erau suiş la Brîu Portiţei şamd, dar şi o ieşire pe dreapta săritorii, pe o variantă altminteri 'păşită' de mie, dar de care mai ales acum mi-era drag, o voiam exact ca sarea în ochi.
Pînă la urmă am dat jos fierătanii​le de pe mine (pentru vreun cui de dirijare pe parcurs), am strîns rapelul meticulos instalat şi am luat-o pe faţa din dreapta.



Nu a fost groaznic pe acolo, dar clar mai neplăcut decît îmi aminteam, de la un suiş. Una la mînă, chelitura de pe parcurs fu mai lungă decît memorasem, ba şi mai expusă - noroc c-acum fui în rapel, după un arburst onorabil. La capul ei inferior, cam la cucurigu trăgînd linia, era un pas expus. Şi aici noroc de sfoara existentă, chit că niţel în lateral.


În mica muchie atinsă, m-am liniştit în principiu, căci eram pe hornul lateral vizat. Semn că mai luau şi alţii plase pe acolo era un piton aflat sub surplomboi​ul care marchează la acel nivel hornul...







De pe acea muchie, poză să fie, spre zona traversată anterior.


Uite cuiul amintit. M-am servit de el. Neavînd chingă de rapel, am suferit un pic.
Am depăşit o zonă mai înclinată decît îmi aminteam (ani...), în jos, dar am scăpat de belea.
Cîh.



Uite hornul. Hornul lui (nea) Cristi Dedula. Ei, la 1930, au evitat săritoarea pe aici.



De dedesubt.
Văd acum că hornul e cam inabordabi​l deasupra traversări​i, deşi în sine acolo pare să fie o zonă mai comodă de vegetaţie (a nu se speria de unghi, de aici!).



Banchizoiu​l care mi-a stricat seara. Bine că nu mai mult...


Problema de aici a fost a timpului. Riscam să pierd şi trenul de ora 21, chit că e mai rezonabilă o noatre tremurînd în gară decît vreo săptămînă (dacă apucam, hai să fim realişti!) în rimaya Săritorii cu Zade...


Am ieşit rezonabil, la 8 şi ceva (vivat vara!) în zona de pădure. Aici, Caraimanul văzut dintr-o poiană tare dulce altădată, dar unde civilizaţi​a şi-a luat de vreo cîţiva ani drepturile (telegonol​a şamd). Nu mă dau lovit de situaţie, pînă la urmă Realitatea e suverană, nu şi dorinţele personale.




Cum nu am mai fost de vreo 2-3 ani pe aici, văd abia acum construcţi​a de la concursuri alpine de iarnă, dacă nu mă înşel...




PS


Am simţit nevoia unor completări (nu uitaţi bancul cu concursul de înjurături!), care apar însă la:
http://mirceaordean.blogspot.com/2011/06/munte-completare-la-tura-din-caraiman.html


Mulţumesc anticipat pentru neuroni, după cum totodată îmi cer scuze pentru vreun disconfort ce poate crea textul, ideile acelei Completări...