marți, 25 aprilie 2017

Dinăuntru. „”Să stai în stuf...”

”Să stai în stuf...”
(parafrazez aici pe Mircea Vintilă, cu al său „Să stai în fîn...”)

Pomeneam deunăzi de-o paralelă vagabondaj abrupt Bucegi - umblat creanga prin stufăriș balta Văcărești.
Păi, am a face o completare.





Zisele-mi anterioare, că să vezi emoții frumoase pe cînd umbli în necunoscutul lanurilor de stuf, au a se adapta la noua experiență, de ieri.
Dacă pînă acum cercetările-mi erau la doi (sau 50...) pași de o potecă știută, ieri m-am avîntat într-o zonă mai mare, și fără repere la îndemînă. E una în direcția mallului Piața Sudului.
film
Surpriza fu că adîncul exploratorului (a se citi aici și trufia „Io stăpînesc natura!”) își are funcționare de capul său. Și are dreptate. Ce executăm pe munte, este deseori mult exersat, iar pătrunderea în vreun coclaur nou are diverse moduri de-a gestiona ivirea unei probleme.
Deși o să zîmbiți la ideea de probleme în iazul Văcărești, ba la și doi pași de un mall, să știți că neprevăzutele sînt destule, în ultimul mediu. De pildă udatul bine la picioare, într-o apă nu chiar de cada. Plus teama, irațională, că dacă ajungi în vreun loc unde-s în jur numai bălți, pe care nu le socotești mai mici de-un metru adîncime (în caz fericit, neavînd la o adică vreun contract de bine, cu nimeni...).
Să te ții puls sporit!

În așa situație, aș putea spune că sentimentul unui loc oarecum urban și încurcă. Deoarece o parte interioară zice: „Ești la doi pași să Big (denumirea veche a zonei), ce naiba...!”, o parte e tensionată - și să te ții bătaie interioară.

Am ieșit la drumul ce taie SV-NE zona. Dificultăți de respirație, semn de panică neconștientizată.
Tîrziu de tot, acasă, mi-am revenit cît de cît din tulburare.

De notat aici, și poate băgîndu-mi nasul amatoricește în domeniu, este că incidentul a jucat rol de canapea psihanalitică (la o adică, acolo nu se ajunge lesne la bubă - plimbi ceva pacientul, pînă dă acela de groaza originară)...
Emoțiile din explorarea văcăreșteană au redus stratul (asemăn aici cu Pămîntul) răcit care acoperă centrul - altminteri reprezentînd spre 98% din volumul total) ce ferea de contactul cu magma sufletească.
Să te ții temeri! Dintre care nerealizarea prin viață era ultima grijă.
Și-n general conștientizabilele se aflau giugiuc, față de fără-numele care zgîlțîiau...

Dacă m-a ajutat ceva, a fost experiența că se poate și mai rău...
Căci mi s-a întîmplat, cîndva... Atunci, reducerea acelui strat sufletesc protector a survenit în urma consumului de alcool. Nu priviți ultima vorbă tare acuzator, mai degrabă fusese o evitare beningă, dar prelungită a contactului cu realitatea. Acel împrumut, aproape pe tipic bancar, a dus la subțierea creditului / stratului izolator de care pomeneam (către 'magmă'). 

M-am ales de-acolo, pe tipic „Ce nu te omoară...”, cu știința acelei stări extreme.
Vorba vine extremă, căci intuiesc a exista acolo, și faze mai urîte, pe care nu-i obligatoriu a le putea controla... Și-n general bănui că viața poate aduce oricînd lucruri mai urîte decăt ce știm ori suportăm. 
Dar închei cu florile (vezi imagine, jos de tot) care au bucurat o zi de 24 aprilie...























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu