marți, 4 aprilie 2017


M-apuc să notez cele de aici în urma articolului de aici.

„STRICT SECRET: In 22 noiembrie 1968, ora 4 dimineata, se pregatea invazia URSS asupra Romaniei. Ce a facut Ceausescu”

Între cele rămase (inevitabil) prin minte de la vremea copilăriei, se află și mersul unor tancuri prin București.

Cred că foarte tîrziu, în maturitate, mi-am pus problema ce va fi fost atunci.
Am bănuit - cu știutele adunate la vreun 40 ani -  că o fi fost ceva legat de august 1968, mai exact de o reacție a României (comuniste) la invadarea de către sovietici a Cehoslovaciei.

Nu am băgat mîna în foc, și nici nu am căutat să aprofundez subiectul.

Mi-a venit a nota cele de pe aici ca o mică reacție la zisele din articolul linkat.
„Cei care acum au cel putin 55-60 de ani isi pot aminti ca in 1968, in noiembrie, noaptea, treceau prin Bucuresti spre granita de est a Romaniei, trupe, tancuri si alte utilaje de tehnica militara. Lumea era speriata, nu se stia prea mare lucru, erau banuieli…logice. Comasarea intregii armate romane la granita de est insemna doar pregatirea de ceva neplacut: un razboi, o invazie a sovieticilor. Mai toti fusesera speriati de gestul lui Ceausescu de a se opune URSS-ului in problema invadarii Cehoslovaciei. Se temeau de represalii dure...”

Aveam 11 ani. M-a trezit zgomotul șenilelor, pe caldarîmul de piatră cubică.
Locuiam la Piața Iancului. Am ieșit pe balcon, de unde aveam vedere redusă, dar suficientă pentru a dientifica de unde venea zgomotul.
Coloana de blindate venea dinspre exteriorul Bucureștiului, deci pe Șoseaua Iancului. Nu-mi aduc aminte să fi ieșit și alții să se uite, dintre vecini (este drept că nu puteam știi ce-i pe la alte balcoane, decît dacă aș fi ițăit gîtul).

Ultima idee, cu ițăit gîtul... 
Nu am făcut-o și pentru că nu m-am alarmat de acea trecere militară. Cred că eram toți vaccinați de ideea că se poate întîmpla orice. Că nu e un cap de țară dacă un tanc trece prin oraș, fie și la miez de zi (nu era cazul atunci...).

Acasă cred că era doar tata, mama și sora fiind probabil plecate din oraș. Nu-mi aduc aminte să se fi trezit tata (nu  era un panicos, căci văzuse cîte ceva la viața lui, inclusiv cîte ceva din războiul antisovietic).
.
Din acea deplasare de tehnică (am aflat mai tîrziu că-i spune) am reținut zgomotul șenilelor pe piatra cubică, iar optic farurile - pe o fază rezonabilă (poate nici nu aveau mai multe).

Nu-mi aduc aminte să se fi discutat ceva a doua zi pe subiect, între copiii sau maturii pe care i-am întîlnit (se făcea așa ceva, drept dovadă zisele pe seama asasinării lui Kennedy, pe cînd mă aflam în grupa mare a grădiniței).
.

Legat de momentul 1968.
Ce va fi fost în lunile anterioare - ca informare despre situația la cehi - nu-mi aduc aminte. Cert este că am primit cu dezamăgirea intervenția străină împotriva lui Dubcek.
De adunarea - faimoasă azi - din Piața Palatului nu-mi aduc aminte, dar am reținut - ca cititor de ziare - că Ceaușescu s-a ținut inițial băț, pentru ca apoi s-o lase moale.

Mi-a rămas în minte și că fusese cu vreo două zile înainte de sărbătoarea din 23 August.

Apoi, tot via gazete oficiale (ascultatul de Europa liberă a venit după 14 ani - nu-mi fac din asta un titlul de glorie), am aflat că președintele Cehoslovaciei Svoboda (i-am reținut numele) a rămas, în vreme ce liderul comunist Dubcek a plecat după o vreme de la cîrma partidului.

De aici, dacă tot m-am întins la vorbă, se poate pune problema cum era cu zvonistica în epocă. Eram mititel, la acel 1968, pentru a afirma că sentimentul meu - de a nu se fi șușotit cine știe ce în jur poate fi extins la scara întregii societăți.

Tata nu era omul să se ferească a discuta politică, avea oarece informație, dar nu exagera cîtuși de puțin în dat cu părere.Mi-l aduc aminte doar a se fi pus pe schimb idei cu un unchi, la apariția în 1967 a revistei Magazin Istoric.
Mai încolo, la etatea  cînd observam cît de cît exact mediul, am simțit că marea majoritate a compatrioților nu se ocupau cu politica - nici măcar la nivelul benign unde stăpînirea nu era deloc-deloc deranjată.
Aveau trecere însă bancurile, cu americani, ruși și români, dintre care ultimii ieșeau întotdeauna cu aură a superiorității (ceva a la Domnul Vucea, că românul e mai deștept decît toți).

Vîrtej mare ne-a luat după căderea lui Ceaușescu.
O vreme am fost împărțiți, cu PSD/Iliescu ori contra.

Acum îmi pare o segmentare nu neapărat pe criteriile politicii, cît pe ale nevoii de refula vehement - via net - sau ba.
.

Toate cele din acest post sînt tributare subiectivității personale.

Le cred totuși un pic utile, cîtă vreme autori precum cei linkat în amonte deformează poate prea mult lucrurile (nu pariez că au fost contemporani).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu