luni, 24 aprilie 2017

”Muntele si cuceritorii inutilului”. UNGHI, AL MEU

Ideea de cuceritori ai inutilului, lansată de Lionel Terray...
Fără îndoială atac instituția numită 'Corola cu minuni al lumii' (noțiunea ultimă fiind ejusdem farinae cu aceea citată mai sus).



Admit că așa vorbe pică bine la suflet.
Dar ele-s falsuri, croite de lansator în bună parte conștient. Căci are de vîndut o carte ori un demers social.

Ca multe alte vorbe montane mari, și a lui Terray este pentru inși care (zic eu) nu prea au călcat pe munte.
Cînd ai mers pe-acolo, ai dobîndit (fie și provizorie) senzație plăcută. Ca urmare, dacă cineva-ți propune o carte 'pe felie', nu e nevoie săi fie alăturată... viagra unui titlu nemaipomenit.

Ca să nu vi se pară dure afirmațiile-mi de aici, aș puncta cum arată golul care ne împinge la așa marketing (pe Terray ori pe L. Blaga - cel cu corola...).
Probabil rudă bună cu acela care mă împinge pe mine a scrie 'estea...
Dar zău, cred eu, că-s de zis.
Barim să știu, ca măgar, ce duc sub soarele ăsta.

PSNu veți crede, dar sînt atent dacă nu-s excesiv de răutăcios/deranjant/turburător, în afirmațiile mele de pe aici.
Dar, aici și-aiurea, pur și simplu consider unghiul meu o completare, la ce se vorbește deja despre subiect. Eu găsesc absolut normal a privi lucrurile și din unghiul meu.

Partea proastă-i însă că, subsemnatul fiind totuși un accident întru privit uman lumea, la alții pică prost așa observații. Le strică pomenita corolă cu minuni, asupra lumii.
La dumnealor, o zisă precum a mea e precum micul fir de păr aterizat în supă.

Nițeluș la chestiune, și privind rîndurile lui Dinu M. despre „Cuceritorii inutilului”, am creat iute paralelă, dacă am vreo lucrare montană spre care să privesc entuziasmat.
Cred că nu am.
În schimb îmi place (minim) una. Sînt amintirile lui Niculae Baticu.
Mica problemă mi-i însă că sentimentul față de acest op / om/ experiență umană e de cu totul altă factură decît cel folosit de diverși, spre cărțile dragi...
E fascinație, dar una așezată, pe un fond coloristic (mental și al acelui moment) mai degrabă spre cenușiu.




Iar aici mă ajut de zisa nu știu cui, despre dragoste. Cînd iubești, cu adevărat (sic), nu ții a împărtăși cuiva (doate doar perechii din acel moment extatic) sentimentul.
Îl ții, spune acel autor, în jurul inimii și stai ca blocat, dar fascinat.
Lucrul acesta nu mă miră, întrucît biologic așa arată clipele în care doi indivizi pun de un urmaș. Își există doar unul altuia, iar în paralel nu au nevoie de un al treilea ori de cititorii 'cărții' lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu