luni, 17 iulie 2017

Am revăzut deunăzi foarte draga-mi Fereastră a Urzicii...


Cu oboseală tot mai mare în hălăduială, respectiv cu teamă că-i ultima oară cînd calc prin minunata zonă din jur (altminteri, una de tip ca-dracu - pentru siguranța omului).
.
În răstimp, pe dumneaei o doare în cot, de iminența că se duce mîine-poimîine..

E la fel de bine-mersi ca-n vremea cînd frații Țițeica explorau școlărește locurile, ori ciracii lui Nae Dimitriu puneau pe-acolo baze serioase ale alpinismului românesc.
Ori ca - bănui - acum o mie de ani (ce chestie, multe secole n-a văzut-o privire umană, ci doar de la la un 1900 încoace!).



































.
Că veni vorba.
.
Eram odată în partea superioară a Hornului Coamei.
Singur. Și avînd în minte o fotografie a înaintașului Nini Parhon, înfățișînd-o pe sora lui Florica și pe Nicu Comănescu.

Fără a fi un entuziasmat de legionari, m-am trezit precum aceia, strigînd ca la apel diverși antemergători prin acel loc.
Așa mi-a venit. pare o tîmpenie, dar veți admite că tărășenia îmi făcu mare plăcere, deci nu e de dat la coș.
.
Parcă am recidivat asemănător o dată sau de două ori, în răstimp, pentru ca sîmbătă seară să fiu din nou atins, de aripa acelui spiritism aparte.
.
Mai exact priveam din brîul de Sus al Coștilei spre Colțul Gălbelenele, respectiv vecinul Umăr al acestuia.
.
De data asta n-am mai strigat catalogul, doar am căutat să zăresc aievea pe coama Colțului silueta Ivanei Popescu, și-a viitorului consort Veneriu Stroescu. Ori cum vor fi arătat în Fisura Scorușilor vreuni (așa o fi potrivit zis, gramatical?) Toma Boerescu și Niculae Baticu.
.
La chestiune, și alunecînd spre discuție asupra viciilor, un bun amic mai că nu salivează aducînd vorba de interbelică oarecare. Subsemnatul e captat în schimb de „englezoaica” (apud N. Baticu) Ivana Popescu.

Prietenul are parte de poze cu respectiva LUI, eu nu.
.
M-am lăudat eu, pe undeva, că mă aflu întreg la cap?
.

PS

„Rău ești, domnu Ordean, dacă nu bestie de-a dreptu! Spui ultima vorbă special pentru a ne dezarma, pentru a ne pieri cheful de-a te declara - la tîmpeniile-ți de pe aici - drept într-o ureche...”

PS2

Eu și acel amic nu face pasiune și la gîndul unei alte umblătoare de Coștila. Una spre care - cînd puneam de bivuac în Brîul de Sus - mă întrebam cum îi va fi arătat silueta, ființarea pe aici, sub conducerea lui Butmăloi, în 1921-22 (apud R. Țițeica).
Singurul moment în care ne sclipesc ochii pervers decurge din neacceptarea unui amănunt pomenit de Radu Țițeica...
El spune că Bucura Dumbravă (despre ea-i vorba) umbla cu fustoi lung. Și de aceea, cînd l-a auzit pe Butmăloi - aflat pe-o bancă din bușteni - c-o așteaptă de 'doamna Seculici' (numele ei real) ca s-o ducă pe un brîu din Dosul Coștilei, a bănuit că e singurul pe unde putea asta, neîncurcată teribil de conflictul jnepeni - fuste: Brîul de Sus.

Cum nu ne-am putut-o imagina mergînd călare (fiind slabe șanse a purcede în picioare, pe acolo) pe Acul Mare al Morarului, amintiții doi vicioși au început a imagina acea scriitoare în pantaloni. Șcl.

Cum ziceam, bestii de oamenii...
.
Iar o să spună fratele Mihai Ogrinji că mă aflu un gros la obraz de nu s-a pomenit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu