luni, 10 iulie 2017

MUNTE și nu numai. Trecut-am recent prin Aiud...


Trecut-am recent prin Aiud.

Îmi fu sentiment aparte, rezultat din plăcutul călătoriei mele (comoditate, soare, înlesnire materială), ce intra în coliziune cu cele de care știam că s-au petrecut în acest orășel transilvan, la vreun 1948-1964.
Rezonanța cu nenorocirea celor deținuți atunci în închisoarea locului s-a datorat faptului că acolo a stat mulți ani un apropiat al tinereții mele, și anume Niculae Baticu (1909-1998).

El n-a avut concedii, în acei ani negri. Ci a stat privat de libertate, ani la rînd.

Am privit, din mersul autoturismului, diferite locuri din urbea amintită, și contrastul cu trecutul de care pomenesc nu m-a părăsit...

La chestiune, ceva asemănător a trăit și amintitul Baticu (pe care mi-l recunosc de mentor - cu bune și rele).
El se referă în Amintirile sale (1981, reeditate la 2014) la suferințele românilor ardeleni care au luptat pe frontul italian (și implicit în Dolomiți) la vremea WW I.
Folosește în amintita carte o formulă (legată de suferințele unor înaintași) ce simt că mi s-a potrivit perfect, la trecerea-mi recentă prin Aiud:
„Se încretea pielea pe mine si parul mi se sburlea...”
Iată pasajul integral:
”Miercuri, în ziua a treia, programul prevedea o tura de prezentare a regiunii pentru aplicarea celor învatate anterior.

Am urcat pe muntele Jof Montasio, 3 000 de metri altitudine. Ascensiunea s-a facut pe un drum sapat în stînca, treapta cu treapta. Era o scara nesfîrsita, construita în timpul razboiului din anii 1914-1918 sau poate chiar mai înainte. În aceasta regiune avusesera loc lupte crîncene între trupele austro-ungare si cele italiene.
Cînd am ajuns sus, am vazut, de-a lungul unei creste, urmele unor baraci ce au adapostit ostasi si munitii. Mai ramasesera înca bucati de cartusiere si de încarcatoare. Vîrful muntelui era sfredelit pe trei laturi, avînd o încapere în interior, unde se spunea ca a fost instalat un tun, care controla valea.
Pe peretele vertical al acestei vai, sub vîrf, se vedea, printr-o deschizatura, o scara de frînghie atîrnînd în gol. "Sa fie din timpul razboiului", m-am întrebat ? Pe partea coltului pe unde urcasem se gaseau fel de fel de obiecte militare: cartusiere, casti, bidoane, cartuse, resturi de lopeti Linenmann, baionete ruginite si sîrma, sîrma ghimpata din belsug.
Atunci, cînd priveam aceste relicve ale mortii si groazei, nu puteam sa-mi dau seama de tragediile ce s-au consumat, acolo sus, pe acesti munti minunati. stiam ca au luptat în acele locuri si români banateni, transilvaneni si bucovineni, aflati în fosta stapînire habsburga.Mai tîrziu am stat de vorba cu unii dintre cei ce luptasera pe acel front si scapasera din iadul razboiului. Se încretea pielea pe mine si parul mi se sburlea cînd mi se povestea cum mureau oamenii, loviti de gloantele inamice ori secerati de boli, cum nu aveau unde sa-si îngroape mortii, pe stîncile acelea, cum erau arse cadavrele de echipe speciale...”
Sursa: http://www.scritub.com/literatura-romana/carti/NICULAE-BATICU-AMINTIRILE-UNUI173164207.php


PS2

Dacă pozele alăturate-s cam multe, rog respectuos a mă scuza...

























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu