miercuri, 9 august 2017

Păreri. Despre stil. Și om. Și ființă umană, în general

Lectura prin scrisele lui Dan Cassasovici m-a trimis pe nesimțite la rîndurile lui Sorin Tulea - cele din „Amintiri din războaie neterminate”.



În fața subiectivismului acestora (raportat la care parti-prisurile reclamate de mine anterior se află mici copii...) nu pot rămîne decît gură căscată.
De pildă, să trăiești cu impresia că - dacă au murit sute de mii de oameni într-un conflict armat - e obligatoriu ca tabăra acelora să și cîștige...


















Am extras de aici...:

Mai privesc nedumerit și la părerile deloc documentate despre acordurile Yalta (1945).
Asta, între multe alte aserțiuni - pardon! - aiurea (cu grijă însă a se pune sub faldul vorbei antice, „Amicus Plato sed magis. amica veritas”...).


Înțeleg însă că naturalul omului normal ne împinge, spre așa pretenții.


În paralel, nu-i deloc a da la coș scrisele lui Sorin Tulea, care conțin multă viață, respectiv nesfîrșită informație.

Contrariile obligate a viețui împreună...


PS
Să fiu iertat, dar nici Mircea Cassasovici nu-mi pare a-și verifica prea tare zisele...:

Repet , Sorin , dupa ce a stat 16 ani la închisoare s-a întors , la fel cum a intrat , echilibrat , cu o memorie excelenta si neclintit în credintele lui. »”

Eu unul am îndoieli despre spiritul echilibrat al lui S. Tulea (în paralel, nu am pretenția a poseda eu așa ceva!).
Apoi, credințele sînt vorbe mari, și cam atît. În sensul că-i discutabil scaunul la cap al vreunora (vezi, mai sus, despre Yalta), și unde poate-i mai util a renunța la ele...


Admit însă că există o nevoie de a-ți vorbi bine apropiații (pe cei din tribul tău), atitudine recomandată de normele sociale, ultimele sosind și cu un anumit tip - în sine nenatural - de exprimare.

Mai mult decît de adevăr, ființa umană are nevoie să se simtă bine - sub această boltă nu neapărat pașnică...



PS2

 Cu toţii eram conştienţi că trăim un mare moment istoric, unic în istoria românilor, deoarece în această istorie este pentru prima dată când românii răspundeau cu arma în mână la cei aproape 1000 de ani de năvăliri barbare şi de mizerii venite dinspre răsărit, de dincolo de Nistru.” (sursa)

Pentru prima dată?
(trec aici peste formularea de clasa a patra plus naționalistă, cu năvăliri barbare, plus mizerii sosite peste noi, cei puri...)



Același condei:


Trebuie menţionat că în aceea noapte, din toată Armata Română, primii soldaţi care au executat acest ordin (s. MO) au fost din echipajele combatante ale Grupului 5 bombardament din Flotila 1 de la Braşov, echipaj din care am făcut parte şi eu. Până şi azi mă simt mândru de acest fapt, iar amintirile pe care le port şi acum pe picioare după această aventură care a fost războiul cu arma în mână împotriva U.R.S.S., sunt pentru mine cele mai valoroase decoraţii de război şi dovada concretă că nu am făcut parte din categoria idioţilor utili care au pactizat cu bolşevicii ruşi, categorie care încă mai există şi azi pe toată suprafaţa globului terestru!”
Idiotul lipsește întotdeauna din oglinda personală...


Nu m-aș jena pentru criticismu-mi de aici, poate astea-s totuși de zis, într-o mare (a media) unde au multă trecere scrisele vreunui Mihai Ogrinji...

În același timp, mă declar incapabil a vădi stimă, către cineva care se grăbește a declara pe alții idioți...


Trec aici peste faptul că identificatorul de idioți nu le are - absolut întîmplător... - cu finețurile de gîndire. 

A la: „Ce te făceai dacă viața te-ar fi ținut departe de corpul militar care - la 22 iunie 1941 - a primit ordin să atace primul?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu